Editura Amaltea
0 produse - 0 lei Coș

Autori Dinu ANTONESCU (Sub red.)

Prof. Dr. Dinu Antonescupersonalitate marcantă a lumii medicale și deținător al Ordinului Național Steaua României în grad de Mare Ofiţer (din anul 2000) și Ordinul Coroana României în grad de Ofițer (din 2014), pentru serviciile aduse medicinei, este unul dintre titanii Ortopediei românesti, specialitate în care contribuția sa este recunoscută atât în țară cât și în străinătate.

Este absolvent al Facultății de Medicină UMF Cluj cu Diplomă de merit. Doctor în ştiinţe medicale.

Prodecan al Facultăţii de Medicină în perioada 1992-1996. A condus, timp de 20 de ani, Clinica Universitară din cadrul Spitalului Foișor din Capitală.

A fost preocupat de aspecte de biomecanică, a modernizat tratamentul în: scolioze (introducerea instrumentaţiei segmentare), cifoze, gonartroze, coxartroze, tumori maligne osoase, instabilităţile cronice ale genunchiului, sindromul femuro-patellar.

Membru a numeroase societăţi medicale românești și internaționale, precum: Societatea Română de Ortopedie şi Traumatologie, al cărei Președinte a fost în perioada 1998-1999; Societatea Italiană de Ortopedie şi Traumatolgie; Societatea Europeană de Deformaţii Spinale – membru fondator ca delegat naţional; Asociaţia ortopezilor de limbă franceză (AOLF) – secretar general adjunct (2002-2004), secretar general (2004-2006); delegat naţional al European Federation of National Associations of Orthopaedics and Traumatology (EFORT); Société Internationale de Chirurgie Orthopédique et de Traumatologie (SICOT); membru Ad hominen al Colegiului Regal al Chirurgilor din Edinbourgh; membru de onoare al Société Française de Chirurgie Orthopédique et de Traumatologie (SOFCOT).

Are o bogată activitate publicistică, fiind autor și coautor a numeroase cărți și tratate. 

A colaborat la elaborarea a 238 lucrări ştiinţifice, din care 125 comunicate la Congrese din ţară sau din străinătate şi 113 publicate în reviste medicale româneşti sau din străinătate (Acta Orthopaedica Belgica, Revue de la Tuberculose, Revue de Chirurgie Orthopédique, Acta Orthopaedic Helenica, Journal of Bone and Joint Surgery, Acta Orthopaedica Iugoslavica).

Cărți publicate:

Patologia Aparatului Locomotor Dinu ANTONESCU (Sub red.)
Patologia Aparatului Locomotor Vol. 3 Dinu ANTONESCU (Sub red.)
Patologia Aparatului Locomotor Vol. 2 Dinu ANTONESCU (Sub red.)
Patologia Aparatului Locomotor Vol. 1 Dinu ANTONESCU (Sub red.)

Editura Amaltéa Fondată 1992
București, România

Tel.: 021 210 4555, 021 210 6522
E-mail: info@amaltea.ro

Copyright © 2024 Editura Amaltéa. Toate drepturile rezervate.