Editura Amaltea
0 produse - 0 lei Coș

Autori Dean DEL SESTO

Dean Del Sesto a lucrat în marketing, branding şi în domeniul dezvoltării afacerilor. La 11 ani, a început prin a vinde bomboane contrafăcute la şcoală, la paisprezece ani vindea avocado la un colţ de stradă, pentru ca în cele din urmă să fondeze şi să construiască una dintre cele mai mari agenţii de advertising din Orange County, California, dovedind că a îndrăgit mereu sectorul de creaţie. În prezent, conduce o agenţie de branding şi comunicare premiată cu numeroase distincţii şi deosebit de interactivă, cu sediul în Laguna Beach, California, şi care poartă numele Breviti (www.breviti.com). Totodată, este partener la Veracity Colab, o agenţie de consumer marketing video şi B2B din Newport Beach, California (www.veracitycolab.com). Cu o experienţă de peste 25 de ani în domeniu, Dean s-a implicat în dezvoltarea a peste opt sute de companii pe care le-a ajutat să opereze la nivel global.

În ceea ce priveşte implicarea sa în comunitate, pe Dean îl bucură nespus să ofere consiliere şi sfaturi, să colaboreze cu alţi experţi în privinţa mariajelor şi a relaţiilor reuşite, în business şi soluţionarea problemelor de viaţă. 

Dean şi soţia sa sunt căsătoriţi de peste douăzeci de ani, trăiesc în Laguna Beach şi sunt implicaţi în numeroase organizaţii nonprofit din mai multe domenii.


Cărți publicate:

Editura Amaltéa Fondată 1992
București, România

Tel.: 021 210 4555, 021 210 6522
E-mail: info@amaltea.ro

Copyright © 2024 Editura Amaltéa. Toate drepturile rezervate.