HUCKLEBERRY FINN INTR-O BARCUTA DE HIRTIE

Nu mi-aş merita (re)numele din titlul rubricii dacă din cînd în cînd nu mi-aş lua lumea/lumile în cap. Pe vremea cînd eram student, la începutul vacanţei mari împrumutam cîte o carte amuzantă de Douglas Adams de la o colegă, Gloria Ionescu, ca să marchez o graniţă între preocupările din vremea anului universitar, gen Moby Dick sau Regele Lear, şi cele din rest, gen stat cîte o lună cu cortul pe plajă la Vama Veche. Evenimentul s-a repetat anual, cu precizie matematică, pînă cînd Gloria a ajuns să-mi spună: "Bine c-ai venit să mai iei un Douglas Adams, ca să simt în sfîrşit că am intrat în vacanţă."

Seria autostopistului prin galaxie s-a terminat însă la timp. Cinci ani de facultate şi master - cinci cărţi în ceea ce autorul insista să numească trilogie. După care, ce ar fi putut urma? Nu de alta, dar am nevoie şi de cărţi atît de bine scrise încît să rîd în hohote, şi ocazional să rămîn în cadă, la citit, pînă cînd se răceşte apa de-a binelea.

Ei bine, au urmat cărţile din seria Discworld ale lui Terry Pratchett. Prima care mi-a picat în mînă a fost Reaper Man ("Cosaşul"), o ediţie cartonată pe care am împrumutat-o de la Consiliul Britanic. Pe măsură ce au trecut anii, mulţumită prietenilor ca Mirel Palada şi Liviu Moldovan am mai citit destul de multe şi am ajuns să apreciez concepţia de ansamblu a autorului. Fiecare carte este un roman în sine, cu intrigă închegată, început şi sfîrşit. Dacă un cititor oarecare începe lectura de la volumul al unsprezecelea, aşa cum am făcut eu, se poate amuza foarte bine fără să ştie ce s-a petrecut în primele zece volume. După asta, va dori, fireşte, să le aibă pe toate.

Versiunea integrală a acestui articol se va putea citi în Colecţia Povestiri Ştiinţifico-Fantastice „Anticipaţia”. (top)

The Colour of Magic

Discworld a ajuns acum marcă comercială înregistrată şi s-a înconjurat cu un potop de produse şi evenimente dintre care nu lipsesc hărţile, atlasele, afişele, jocurile pe calculator, figurinele ceramice, convenţiile - pardon, întrunirile - fanilor, filmele de televiziune, desenele animate şi volumele de benzi desenate. Cu alte cuvinte, s-a dezvoltat într-un imperiu comercial respectabil care rivalizează ca dimensiuni cu cel construit împrejurul operei lui JRR Tolkien. Cu puţin noroc, peste zece ani ar putea rivaliza cu super-francizele Star Wars şi Barbie, iar dacă avem ghinion, va deveni ceva la fel de fad.

De unde a pornit însă fenomenul?

Versiunea integrală a acestei recenzii se va putea citi în Colecţia Povestiri Ştiinţifico-Fantastice „Anticipaţia”. (top)

The Light Fantastic

Unii dintre dumneavoastră au trebuit să aştepte de la Crăciunul anului 2002 pînă la Paştele anului 2003 ca să poată citi continuarea volumului The Colour of Magic, numită The Light Fantastic. Ca să nu vă simţiţi din cale-afară de gninionişti, trebuie să vă spun că eu unul am aşteptat din 1994 pînă în 2002. (E drept că aşteptarea mi-a fost îndulcită de lectura altor cărţi din seria Discworld, dar asta e altă poveste.)

Versiunea integrală a acestei recenzii se va putea citi în Colecţia Povestiri Ştiinţifico-Fantastice „Anticipaţia”. (top)

Equal Rites

Îmi face plăcere să vă prezint, odată cu această recenzie a romanului al treilea al seriei Discworld, unul dintre personajele mele feminine preferate din toate timpurile. E vorba despre bunicuţa (Granny) Esme Weatherwax, vrăjitoare din satul Bad Ass din ţara muntoasă Lancre. Bunicuţă, e un fel de a spune, pentru că Granny Weatherwax nu are copii, nici nepoţi. Are în schimb un talent cu totul deosebit la vrăjitoria feminină (witchcraft), care e un lucru cu totul deosebit de magia masculină (wizardry). Şi, pe parcursul romanului, Granny are nevoie de acest talent, pentru că se ciocneşte de o problemă nemaiîntîlnită pe Lumea Disc.

Versiunea integrală a acestei recenzii se va putea citi în Colecţia Povestiri Ştiinţifico-Fantastice „Anticipaţia”. (top)

Mort

Aţi observat cum vieţuitoarele care trăiesc prea mult în preajma oamenilor au tendinţa să le imite unele forme de comportament? Unele sînt dresate, precum cimpanzeii de la circ, care învaţă să fumeze, să meargă pe bicicletă şi să poarte haine, dar altele învaţă de bunăvoie. Dacă stilul de viaţă al oamenilor, cu ziare, mers la coafor sau bărbier, ospeţe, beţii, leagăne pentru copii, grădinărit şi toate celelalte, "prinde" sub o formă sau alta şi la alte vieţuitoare, cum ar fi influenţată de omenire o anumită reprezentare antropmorfică a unui element universal? (Şi nu mă refer la oricare, ci la personajul acela de viaţă care rînjeşte tot timpul, poartă pelerină neagră, cu glugă, e foarte priceput la mînuirea coasei şi apare în toate cărţile din seria Discworld.)

Versiunea integrală a acestei recenzii se va putea citi în Colecţia Povestiri Ştiinţifico-Fantastice „Anticipaţia”. (top)

Sourcery

La începutul recenziei despre Equal Rites vă povesteam că în Lumea Disc al optulea fiu al unui al optulea fiu devine vrăjitor. În Sourcery aflăm motivul pentru care vrăjitorii sînt încurajaţi să nu aibă de-a face îndeaproape cu femeile şi mai ales de ce nu ar trebui să se căsătorească: fiii unui vrăjitor sînt la rîndul lor vrăjitori. Iar cel de-al optulea este o sursă de energie magică. „Izvorăjitorie”, dacă e să traducem titlul romanului.

Versiunea integrală a acestei recenzii se va putea citi în Colecţia Povestiri Ştiinţifico-Fantastice „Anticipaţia”. (top)

Wyrd Sisters

"Cînd ne-om vedea tustrele noi?" ("Prin tunet, fulger ori prin ploi," se grăbeşte cititorul educat să completeze.) Iar o voce mult mai normală răspunde în schimb: "Păi, eu pot marţea viitoare." Aşa începe romanul al şaselea din seria Discworld, intitulat Wyrd Sisters, adică "Surorile soartei". Însă desigur că surorile sînt altfel de vrăjitoare decît cele care amestecau tot felul de ciudăţenii într-un cazan în piesa aceea de la începutul secolului al şaptesprezecelea. Alături de Granny Weatherwax, în acest volum apar Nanny Gytha Ogg (mamă a cincisprezece copii şi teroare a numerose nurori) şi Magrat (tînără şi dornică să facă magie ca la carte, cu lumînări şi beţişoare parfumate).

Pe de altă parte, după cum probabil vă aşteptaţi după lectura primului rînd, Wyrd Sisters este o parodie. Şi pentru că fantasticul n-a început nici de la JRR Tolkien, nici de la Robert Howard, Wyrd Sisters trece la fapte mari şi parodiază Macbeth.

Versiunea integrală a acestei recenzii se va putea citi în Colecţia Povestiri Ştiinţifico-Fantastice „Anticipaţia”. (top)

Pyramids